Digital Storytelling – “It is not about the Tools…It’s about the Skills”

http://www.flickr.com/photos/langwitches/4342696757/in/set-72157605083562304/Povestirea digitală este o metodă care combină naraţiunea cu imaginea, în scopul de a susţine şi a  întări mesajul ei.

Conform lui Abrahamson (1998), povestirea digitală nu reprezintă un concept nou, “ea este o simplă adaptare a povestirii tradiţionale”, metodă cunoscută şi folosită încă de acum 6000 de ani, datorită caracteristicilor sale (descrie realitatea, are un puternic impact emoţional şi este memorabilă).

Tot despre puterea povestirilor vorbeşte şi Daniel Pink, în carte sa “A Whole New Mind”.  El dedică un întreg capitol importanţei povestirilor, pe care le defineşte ca fiind: “evenimente  cognitive majore, pentru că  într-un singur pachet compact înglobează informaţii, cunoştinţe, context şi emoţie “.

Povestirea digitală este deci, varianta modernă a povestirii clasice, valoarea adăugată  fiind reprezentată de imagine, sunet, culoare, însă aspectul „digital” este mai puţin important în cadrul procesului, pentru că accentul este pus tot pe poveste şi nu pe tehnologie.

Tehnologia şi software-ul necesare pentru a crea o poveste digitală trebuie să aibă costuri minime, să fie uşor de accesat, de învăţat şi de folosit. Toate aceste cerinţe pentru partea de tehnologie au făcut ca povestirea digitală să fie privită ca una dintre metodele inedite pentru: eliminarea excluziunii digitale, susţinerea şi evaluarea procesului de educaţie, şi mai nou să fie oferită ca serviciu de bibliotecă.

În luna aprilie, şapte bibliotecari au participat, în cadrul unui proiect finanţat prin programul european de învăţare continuă (Lifelong Learning Programme), la un curs  de povestire digitală, găzduit de colegiul Goldsmith din Londra. Participanţii au creat o versiune de curs adaptată pentru seniori, şi au susţinut aceste cursuri pentru aproximativ 36 de persoane. Primele poveşti digitale sunt accesibile pe blogul centrului de training al bibliotecii judetene Dambovita, pe pagina bibliotecii judetene Valcea,şi fireşte, pe pagina programului biblionet.

Aceasta a fost prima fază a experimentului povestiri digitale în bibliotecile publice. Ea va fi urmată în luna octombrie a acestui an de o nouă sesiune de formare pentru  alţi şapte bibliotecari români.  La sfârşitul programului, aceştia împreună cu ceilalţi traineri din programul biblionet vor crea o serie de evenimente pentru a promova această metodă în cât mai multe biblioteci.

Până atunci, vă propun o perspectivă uşor diferită, povestirea digitală ca mijloc de schimb de cunoştinţe şi experienţă în cadrul comunităţilor profesionale.

În domeniul gestionării cunoştinţelor (Knowledge Management), povestirea digitală vizează în special conţinutul actelor de comunicare şi modalităţile prin care se realizează acestea în cadrul organizaţiilor. Unii cercetători sunt interesaţi de povestirile din cadrul organizaţiilor doar pentru a înţelege cum sunt structurate acestea, alţii se concentrează pe conversaţii şi pe găsirea răspunsurilor legate de rolul povestirilor în funcţionarea organizaţiilor. Karl E. Weick consideră că organizaţia nu există cu adevărat. Ea nu este o structură formală cu roluri şi actori, nu este statică, ci este construită şi interpretată în fiecare zi.

Această viziune a deschis uşa unor analize care pleacă de la premisa că obiectivul unei organizaţiei constă în construirea de sens, de semnificaţie şi nu în luarea deciziilor. Ori, principalul material pentru construirea sensului unei organizaţii este reprezentat tocmai de poveste. Este ceea ce se numeşte povestire organizaţională, concept descris de autori ca: James R. Taylor, Barbara Czarniawska şi David Boje.

James R. Taylor a analizat fenomenele de conversaţie narativă pentru stabilirea identităţii corporatiste. La rândul său, David Boje a ajuns la concluzia că organizaţiile sunt ele însele sisteme de poveşti, o companie fiind o mare conversaţie, continuă, care ajută la construirea propriului său mediu de acţiune.

În ceea ce priveşte tehnologia informaţiei, cele mai multe instrumente tehnologice 2.0 satisfac nevoia de a exprima această dimensiune ascunsă a organizaţiilor, care sunt povestirile. Reţelele sociale ne reamintesc faptul că informaţiile sunt integrate într-un context social, şi, în mod eronat, beneficiul indus de conversaţie, este adesea trecut cu vederea de către organizaţii.

Comit şi bibliotecile aceeaşi greşeală? Sunt ele pregătite să se autodefinească prin această metodă?

About Administrator

Claudia Popescu, Sef serviciu Informare si Formare Continua, Biblioteca Judeteana "George Baritiu" Brasov
This entry was posted in tools, Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s